Cristi Barbosu: Adorarea

barbosu-micCristi Barbosu: Adorarea

DIFERENȚA ÎNTRE A CÂNTA ȘI A TE ÎNCHINA!

Muzica a fost prezentă în biserică încă de la începuturile acesteia. Pe parcursul anilor, formele muzicale au evoluat, și concomitent cu evoluția muzicii laice, s-au produs schimbări și în muzica bisericească. Biserica a opus, de regulă, o anumită rezistență la schimbare, dorind să păstreze mai degrabă formele deja consacrate ale muzicii bisericești. Dar există forme muzicale laice și forme muzicale bisericești? Dacă e așa, aceste forme se interferează undeva, sau nu au nimic în comun și nici nu au avut vreodată origini sau elemente comune?

Pe de altă parte, în ultimele decenii și cu precădere în ultimii ani, în biserici – și mai ales în cele de factură protestantă și neoprotestantă – s-au ridicat foarte mulți compzitori și interpreți de muzica de aproape toate genurile, unii mai dotați ca alții, și putem spune că am asistat la o adevărată revoluționare a muzicii creștine. Desigur că muzica joacă un rol de căpătîi in practica bisericească, și totul este în regulă atâta vreme cât scopul rămâne proslăvirea lui DUMNEZEU. Dar cum rămâne cu formele noi care se practică astăzi în biserici? Să încercăm să păstrăm muzica deja consacrată, sau să acceptăm și forme de iz contemporan? Unde este limita?

Suntem conștienți că există pericolul promovării propiei persoane, în detrimentul proslăvirii lui Dumnezeu. Dar oare acest pericol nu a existat și înainte, și nu există chiar și în bisericile în care am crescut noi înșine? Muzica formațiilor bisericești (coruri, fanfare), muzica soliștilor, sau a grupurilor vocale și vocal-instrumentale, nu seamănă deseori cu un spectacol, și nu are uneori aspectul de mediu concurențial (fie cu alți soliști sau alte formații, fie cu doborârea propriilor perfomanțe atinse anterior)?

Nu doresc să condam aceste lucruri, mai ales că poate mulți cad inconștienți în această plasă, deoarece poate că nu au fost învățați de nimeni ce înseamnă închinarea adevarată, însă tot ce doresc  este să trag un semnal de alarmă asupra unui pericol existent. Nu ar fi păcat, daca tot se fac uneori eforturi enorme în pregatirea unei cântări, sau a uni concert, să ne trezim la urmă că nu va fi nici o răsplătire, fiindca totul s-a facut cu o motivație greșită?

Mă bucur de felul în care DUMNEZEU l-a lumiat pe fratele Cristi Barbosu, care explică atât de biblic si atât de clar totodată, diferența dintre a cânta si te închina Domnului prin cântare, în mesajul de mai jos.

Încurajez pe orice lider (nu numai cei din domeniul muzical) să-și facă timp și să asculte o lecție atât de necesară pe tema închinării, sau adorării lui Dumnezeu.
Fiți binecuvântați!

Mike Olari

Cristi Barbosu: Adorarea.

Pastorul Iacob Coman, face o mărturie şocantă!

Un frate pastor mi-a recomandat să ascult mesajul pastorului adventist Iacob Coman, care se pare că s-a lăsat ,,pradă” sincerității și s-a apucat să spună lucruri pe care – pot sa mărturisesc – nu le-am mai auzit niciodată, și nici nu am crezut că o să le aud vreodată din gura unui pastor, și mai ales spuse public, de la amvonul bisericii.

Aproape că încep să am curajul să cred că ne aflăm în faţa unei treziri spirituale, de mare anvergură, trezire pe care o așteptăm cu toți de foarte mult timp.

Din istoria biblică aflam că atunci când un împărat bun și cu frică de Dumnezeu, a urcat pe tron, el a început prin a-și asuma păcatele poporului, începând să-și ceara iertare de la Dumnezeu, în numele poporului, (Nemia, Daniel, etc), după care Dumnezeu a început să lucreze cu acel popor și să aducă trezire și zile bune pentru popor.

Dar să revin, la predica acestui pastor, care are un subiect foarte dur, adresat în primul rând pastorilor, dar și ascultătorilor.

Iacob Coman recunoaște public păcatul de care este afectat tot poporul, dar mai ales, pastorii.

Sinceritatea cu care își recunoaște acesta păcatele, nu numai pe ale sale, dar spune ca este o stare generală, lucrul acesta ma face să cred că se fac pași (chiar dacă mărunți) spre o trezire, fie ea şi în cercuri restrânse.

Sper să se molipsească și alți păstori, de la acest pastor sincer, fiindcă astfel poate se va îndura Dumnezeu și va aduce trezirea intre noi, lucru de care avem nevoie, ca de aerul pe car-l respiram în fiecare moment.

Aşa cum am specificat anterior, Iacob Coman aparţine bisericii Adventiste. Oare sa fie această problemă doar a  lor, a fraților adventiști?

Oare sa fie doar cate un caz izolat, chiar și în rândurile lor?

Dar dacă situația este extinsă, la nivelul tuturor Confesiunilor Evanghelice!?

Vă rog urmăriți mesajul acestui frate și dați-vă cu părerea și voi.

Mesajul este lung, dar merită ascultat, vă asigur că n-o să vă pară rău. Dacă totuși nu dispuneți de timp suficient, vă rog să-l ascultați măcar de la minutul 31.

 Așteptăm, comentariile dumneavoastră!

God bless you all.

Mike Olari

Pastorul Iacob Coman, face o mărturie şocantă!.

Cristian Barbosu: Acoperământul femeii, podoabele … sau cum să discerni între absolute, convingeri și păreri? (partea a III-a)

Podoabele

Nu știu daca ați observat și dumneavoastră dar în multe biserici evanghelice se perpetuează câteva tabuuri care par a fi de neatins, si ce e mai rău, de “nediscutat”. În unele cercuri ele se impun “de sus,” fără a se lăsa spațiu de dialog, de studiu sau de libertate a cugetului (contrar învățăturii Scripturii de a cerceta toate lucrurile – 1 Tes 5:21). În alte cercuri bisericești, ele devin subiecte de disciplinare, tulburare, ba chiar de măsurare a pocăinței omului. Astfel se ajunge ușor înspre tendințe periculoase de legalism, de măsurare a sfințeniei, ba chiar și a mântuirii omului în baza acestor reguli, exact ceea ce ne avertizeaza cartea Galateni. Daca ar fi vorba de lucruri care au de-a face cu mântuirea noastră, șs înțelege, dar când e vorba de chestiuni legate de; reguli privind acoperământul femeii, podoabele, îmbrăcăminte femeiască sau bărbătească, stil de muzică, instrumente, etc – deja lucrurile se complică, fiindca nu de puține ori aceste subiecte sau versete, nu sunt deloc studiate și explicate în profunzime, sau sunt folosite ca și pretexte și impuse mai degrabă ca niște reguli bisericesti sacre, ignorând parcă avertizarea Scripturii de a “nu trece peste ceea ce este scris” (1 Cor 4:6).

Am ascultat o serie de prelegeri pe aceste teme, ale pastorului Cristian Barbosu, care mi-au dat anumite răspunsuri și mi-au confirmat anumite frământări care le aveam pe aceste teme, abordate printr-o perspectivă biblică echilibrată și filtrate prin câteva principii hermeneutice sănătoase. Știu că probabil voi deschide “cutia Pandorei”, dar cred că ea ar fi trebuit să fie deschisă de mult, fiindcă în baza unor seturi de reguli bisericești ne-explicate si neînțelese, se judecă sfințenia sau mântuirea noastră, ci în baza învățăturilor Scripturii explicate în contextul lor și aprofundate corect din punct de vedere hermeneutic. Vă prezentăm aceste mesaje într-o serie de episoade în urmatoarele postări.

ATENTIE! Este foarte important să vizionați PRIMUL mesaj, în care ni se prezintă principiul discernământului între absolute, convingeri și păreri și abia apoi să treceți la celelalte mesaje (acoperământul femeii, podoabele, etc.) care sunt doar exemplificări ale acestui principiu. Altfel riscați să nu le înțelegeți corect. Dacă doriți să intrați în posesia acestor mesaje (audio sau video), o puteți face accesând situl http://www.perspective-eterne.ro. Vă recomandăm să ascultați seria predicilor din Galateni, ale pastorului Cristian Barbosu, care ating exact problema de fond a pericolului legalismului în biserici.

Cristian Barbosu: Acoperământul femeii, podoabele … sau cum să discerni între absolute, convingeri și păreri? (partea a III-a).

Cristian Barbosu: Acoperământul femeii, podoabele … sau cum să discerni între absolute, convingeri și păreri? (partea a IV-a)

Cristian Barbosu: Acoperământul femeii, podoabele … sau cum să discerni între absolute, convingeri și păreri? (partea a III-a)

Îmbrăcămintea femeiască sau bărbătească

Nu știu daca ați observat și dumneavoastră dar în multe biserici evanghelice se perpetuează câteva tabuuri care par a fi de neatins, si ce e mai rău, de “nediscutat”. În unele cercuri ele se impun “de sus,” fără a se lăsa spațiu de dialog, de studiu sau de libertate a cugetului (contrar învățăturii Scripturii de a cerceta toate lucrurile – 1 Tes 5:21). În alte cercuri bisericești, ele devin subiecte de disciplinare, tulburare, ba chiar de măsurare a pocăinței omului. Astfel se ajunge ușor înspre tendințe periculoase de legalism, de măsurare a sfințeniei, ba chiar și a mântuirii omului în baza acestor reguli, exact ceea ce ne avertizeaza cartea Galateni. Daca ar fi vorba de lucruri care au de-a face cu mântuirea noastră, șs înțelege, dar când e vorba de chestiuni legate de; reguli privind acoperământul femeii, podoabele, îmbrăcăminte femeiască sau bărbătească, stil de muzică, instrumente, etc – deja lucrurile se complică, fiindca nu de puține ori aceste subiecte sau versete, nu sunt deloc studiate și explicate în profunzime, sau sunt folosite ca și pretexte și impuse mai degrabă ca niște reguli bisericesti sacre, ignorând parcă avertizarea Scripturii de a “nu trece peste ceea ce este scris” (1 Cor 4:6).

Am ascultat o serie de prelegeri pe aceste teme, ale pastorului Cristian Barbosu, care mi-au dat anumite răspunsuri și mi-au confirmat anumite frământări care le aveam pe aceste teme, abordate printr-o perspectivă biblică echilibrată și filtrate prin câteva principii hermeneutice sănătoase. Știu că probabil voi deschide “cutia Pandorei”, dar cred că ea ar fi trebuit să fie deschisă de mult, fiindcă în baza unor seturi de reguli bisericești ne-explicate si neînțelese, se judecă sfințenia sau mântuirea noastră, ci în baza învățăturilor Scripturii explicate în contextul lor și aprofundate corect din punct de vedere hermeneutic. Vă prezentăm aceste mesaje într-o serie de episoade în urmatoarele postări.

ATENTIE! Este foarte important să vizionați PRIMUL mesaj, în care ni se prezintă principiul discernământului între absolute, convingeri și păreri și abia apoi să treceți la celelalte mesaje (acoperământul femeii, podoabele, etc.) care sunt doar exemplificări ale acestui principiu. Altfel riscați să nu le înțelegeți corect. Dacă doriți să intrați în posesia acestor mesaje (audio sau video), o puteți face accesând situl http://www.perspective-eterne.ro. Vă recomandăm să ascultați seria predicilor din Galateni, ale pastorului Cristian Barbosu, care ating exact problema de fond a pericolului legalismului în biserici.

Cristian Barbosu: Acoperământul femeii, podoabele … sau cum să discerni între absolute, convingeri și păreri? (partea a III-a).

Cristian Barbosu: Acoperământul femeii, podoabele … sau cum să discerni între absolute, convingeri și păreri? (partea a II-a)

Acoperământul femeii

Nu știu daca ați observat și dumneavoastră dar în multe biserici evanghelice se perpetuează câteva tabuuri care par a fi de neatins, si ce e mai rău, de “nediscutat”. În unele cercuri ele se impun “de sus,” fără a se lăsa spațiu de dialog, de studiu sau de libertate a cugetului (contrar învățăturii Scripturii de a cerceta toate lucrurile – 1 Tes 5:21). În alte cercuri bisericești, ele devin subiecte de disciplinare, tulburare, ba chiar de măsurare a pocăinței omului. Astfel se ajunge ușor înspre tendințe periculoase de legalism, de măsurare a sfințeniei, ba chiar și a mântuirii omului în baza acestor reguli, exact ceea ce ne avertizeaza cartea Galateni. Daca ar fi vorba de lucruri care au de-a face cu mântuirea noastră, șs înțelege, dar când e vorba de chestiuni legate de; reguli privind acoperământul femeii, podoabele, îmbrăcăminte femeiască sau bărbătească, stil de muzică, instrumente, etc – deja lucrurile se complică, fiindca nu de puține ori aceste subiecte sau versete, nu sunt deloc studiate și explicate în profunzime, sau sunt folosite ca și pretexte și impuse mai degrabă ca niște reguli bisericesti sacre, ignorând parcă avertizarea Scripturii de a “nu trece peste ceea ce este scris” (1 Cor 4:6).

Am ascultat o serie de prelegeri pe aceste teme, ale pastorului Cristian Barbosu, care mi-au dat anumite răspunsuri și mi-au confirmat anumite frământări care le aveam pe aceste teme, abordate printr-o perspectivă biblică echilibrată și filtrate prin câteva principii hermeneutice sănătoase. Știu că probabil voi deschide “cutia Pandorei”, dar cred că ea ar fi trebuit să fie deschisă de mult, fiindcă în baza unor seturi de reguli bisericești ne-explicate si neînțelese, se judecă sfințenia sau mântuirea noastră, ci în baza învățăturilor Scripturii explicate în contextul lor și aprofundate corect din punct de vedere hermeneutic. Vă prezentăm aceste mesaje într-o serie de episoade în urmatoarele postări.

ATENTIE! Este foarte important să vizionați PRIMUL mesaj, în care ni se prezintă principiul discernământului între absolute, convingeri și păreri și abia apoi să treceți la celelalte mesaje (acoperământul femeii, podoabele, etc.) care sunt doar exemplificări ale acestui principiu. Altfel riscați să nu le înțelegeți corect. Dacă doriți să intrați în posesia acestor mesaje (audio sau video), o puteți face accesând situl http://www.perspective-eterne.ro. Vă recomandăm să ascultați seria predicilor din Galateni, ale pastorului Cristian Barbosu, care ating exact problema de fond a pericolului legalismului în biserici.

Cristian Barbosu: Acoperământul femeii, podoabele … sau cum să discerni între absolute, convingeri și păreri? (partea a II-a).

Cristian Barbosu: Acoperământul femeii, podoabele … sau cum să discerni între absolute, convingeri și păreri? (partea I-a)

barbosu-micCristian Barbosu: Acoperământul femeii, podoabele … sau cum să discerni între absolute, convingeri și păreri? (partea I-a)
MAR 4
Posted by Mike Olari